Comunicat de presă

04.10.2011


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţă publică în data de 04.10.2011, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât aplicarea următoarelor sancţiuni :

Obligația postului OTV de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00-19.10, numai textul deciziei de sancţionare emise de C.N.A. Sancţiunea a fost aplicată cu respectarea condiţiei prevăzute de art. 95 alin. (2) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504, cu modificările şi completările ulterioare, condiţie potrivit căreia aceasta putea fi aplicată numai gradual şi, numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puţin două ori. Membrii Consiliului au constatat că, deşi radiodifuzorul a fost sancţionat în mod repetat pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la publicitate electorală, a continuat să transmită în afara campaniei electorale, atât pe banda tip News Alert, cât şi în cadrul mai multor ediţii speciale, mesaje cu caracter politic (în perioada mai – septembrie 2011), fapt interzis de legislaţia audiovizuală. S-au încălcat, astfel, prevederile art. 139 din Decizia CNA 220/ 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual („Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală”) ;

Amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru postul Realitatea TV. În ediţiile emisiunii „Realitatea te priveşte“ din 05, 09 şi 10.05.2011, radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile privind informarea obiectivă a publicului (art. 3 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504, cu modificările şi completările ulterioare). De asemenea, nu s-au respectat prevederile cu privire la dreptul la propria imagine (art. 34 alin. 1 din Codul CNA) şi cele ale art. 64 alin. 1 lit. b din acelaşi Cod. Potrivit art. 64 alin. 1 lit. b, „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.” Consiliul a apreciat că în contextul unei dezbateri de interes public (restituirea proprietăţilor) moderatorul a discutat în mod tendenţios cu invitaţii din studio despre o persoană publică, fără a solicita dovezi care să probeze afirmaţiile acuzatoare (art. 40 alin. 1 şi 2 din Codul CNA).

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul