Comunicat de presă

11.10.2011


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţă publică în data de 11.10.2011, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât aplicarea următoarelor sancţiuni :

Amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru S.C. RCS & RDS S.A. Consiliul a constatat că postul GSP TV nu este retransmis de RCS & RDS, încălcându-se, astfel, principiul „must carry” reglementat de art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, care precizează că „orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25 % din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă” ;

Amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru postul Digi Sport. În emisiunea „Fanatik show” din 6.06.2011, radiodifuzorul nu a respectat regimul de difuzare a comunicărilor comerciale audiovizuale, respectiv prevederile art. 27 alin. 1 din Legea audiovizualului nr. 504, cu modificările şi completările ulterioare, („Publicitatea televizată şi teleshoppingul trebuie să fie uşor de identificat şi trebuie să fie separate de conţinutul editorial. Fără a aduce atingere utilizării de noi tehnici publicitare, se asigură o separare prin mijloace optice şi/sau acustice şi/sau spaţiale între publicitatea televizată, teleshopping şi, respectiv, celelalte părţi ale programelor.”) De asemenea, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat sunt interzise (art. 29 alin. 1 lit. a din Legea audiovizualului) ;

Somaţie publică pentru postul TVR 1 (SRTv). În emisiunile de dezbatere difuzate în perioada 1.04. – 31.08.2011, radiodifuzorul nu a asigurat „o prezentare echilibrată a reprezentanţilor puterii şi opoziţiei, ţinând cont de ponderea partidelor parlamentare, de importanţa temelor aflate în dezbatere şi, după caz, de reprezentarea partidelor la nivel local.” În emisiunile de dezbatere numărul reprezentanţilor puterii şi ai opoziţiei trebuie să fie egal (art. 69 alin. 1 şi alin. 2 din Decizia CNA 220/ 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual) ;

Decizie de intrare în legalitate în privinţa spotului publicitar pentru cardul Sensiblu. Nu s-au respectat prevederile privind informarea corectă şi asigurarea unei concurenţe loiale (art. 93 şi art. 102 alin. 1 din Codul CNA), precum şi cele privind practicile comerciale înşelătoare şi agresive (art. 104 din Codul CNA raportat la art. 5 şi 6 din Legea nr. 158/ 2002 privind publicitatea înşelătoare şi comparativă). De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 83 din Codul CNA, furnizorii de servicii media audiovizuale „au obligaţia de a asigura respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Română” (în spot apare forma eronată minim în loc de forma corectă minimum) ;

Decizie de intrare în legalitate în privinţa spotului publicitar pentru farmacia Catena. Consiliul a apreciat că s-au încălcat dispoziţiile art. 94 lit. a din Codul CNA, („În scopul unei informări corecte, orice informaţie sau avertizare conţinută într-o comunicare comercială audiovizuală se difuzează astfel încât aceasta să fie clar percepută de public, în special prin asigurarea următoarelor măsuri : a) să fie prezentată static, lizibil şi pe o durată suficientă, în cazul informaţiei difuzate sub formă de videotext ; dimensiunea caracterelor trebuie să fie de minimum 17 puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 32 în format HD, înaltă definiţie”) ;

Decizie de intrare în legalitate în privinţa spoturilor publicitare pentru patru suplimente alimentare (Saliciol Natural, Echina Vit C, Hof Lipomin şi Omega 3 şi Omega 6 Vegetal) ale companiei Hofigal. Art. 131 alin. 1 din Codul CNA stipulează că publicitatea şi teleshoppingul la suplimentele alimentare includ în mod obligatoriu avertizarea : „Acesta este un supliment alimentar. Citiţi cu atenţie prospectul/informaţiile de pe ambalaj.” În cazul spotului pentru produsul Hof Lipomin, s-au încălcat şi prevederile art. 133 alin. 1 din Codul CNA, care stipulează că „Publicitatea şi teleshoppingul la produsele şi tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să includă avertizarea, sonoră şi scrisă : „Consultaţi medicul înainte de a urma dieta”.

În aceeaşi şedinţă publică, membrii CNA au aprobat solicitarea pentru licenţă audiovizuală prin reţele de comunicaţii electronice : S.C. Puls Media Production S.R.L. Bacău pentru Puls TV şi S.C. Media Est Vision S.R.L. Năvodari pentru Litoral TV.

Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul