Decizia nr. 178 din 19.01.2010

19.01.2010


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. STAIU DAMIR S.N.C.
cu sediul în SLATINA, str. Toamnei nr. 9, bl. 4, sc. B, et. 2, ap. 12, jud. Olt
CUI : R 5877598

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 19 ianuarie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 18410/16.12.2009 cu privire la retransmisia programelor în reţeaua de cablu din localitatea ŞUŞANI, jud. Vâlcea, aparţinând S.C. STAIU DAMIR S.N.C.

Distribuitorul de servicii S.C. STAIU DAMIR S.N.C. deţine avizul de retransmisie nr. A 1565/18.12.2003 - Anexa nr. 1 din 18.12.2003, pentru localitatea ŞUŞANI, jud. Vâlcea.

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. STAIU DAMIR S.N.C. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a obţine în prealabil acordul CNA cu privire la modificarea structurii acesteia, iar un program, deşi înscris în oferta aprobată de Consiliu, nu era retransmis.

Conform dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

ÃŽn urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A., în data de 22.12.2009, în localitatea ÅžUÅžANI, jud. Vâlcea, s-a constatat că în reÅ£eaua de cablu aparÅ£inând S.C. STAIU DAMIR S.N.C. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de Consiliu, următoarele programe : ACASÄ‚ TV, SPORT.RO, GSP TV, DIGI SPORT, KANAL D, ANTENA 3, B1 TV, FAVORIT TV, NAÅ¢IONAL TV, N 24, DISCOVERY CHANNEL, CARTOON NETWORK, TARAF TV, MYNELE TV, SPERANÅ¢A TV, DDTV, KISS TV, UTV, EUFORIA LIFESTYLE TV, ANTENA 2, HBO ÅŸi OTV, iar programul TVRM, deÅŸi înscris în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu era retransmis.

În baza aceluiaşi raport de control, membrii Consiliului au constatat că S.C. STAIU DAMIR S.N.C. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în localitatea ŞUŞANI, jud. Vâlcea nu retransmite programele TVR CULTURAL, TVR 3, TVR INFO şi TV 5.

Potrivit dispoziţiilor invocate, orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de telecomunicaţii are obligaţia să includă, în oferta sa, serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte, respectiv programul TV 5.

Faţă de aceste aspecte, Consiliul a propus amendarea distribuitorului de servicii S.C. STAIU DAMIR S.N.C. cu suma de 10.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Distribuitorul de servicii S.C. STAIU DAMIR S.N.C., având avizul de retransmisie nr. A 1565/18.12.2003 - Anexa nr. 1 din 18.12.2003, pentru localitatea ÅžUÅžANI, jud. Vâlcea, se sancÅ£ionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) ÅŸi art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările ÅŸi completările ulterioare.


Către,

S.C. STAIU DAMIR S.N.C.
Str. Toamnei nr. 9, bl. 4, sc. B, et. 2, ap. 12,
Loc. SLATINA, jud. Olt
CUI : R 5877598

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 178/19.01.2010 privind amendarea cu 10.000 lei a distribuitorului de servicii S.C. STAIU DAMIR S.N.C. ÅŸi vă atenÅ£ionăm că, potrivit dispoziÅ£iilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveÅ£i obligaÅ£ia de a transmite, în reÅ£eaua de cablu din localitatea ÅžUÅžANI, jud. Vâlcea, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancÅ£iunii, următorul text :

“Consiliul NaÅ£ional al Audiovizualului a sancÅ£ionat distribuitorul de servicii S.C. STAIU DAMIR S.N.C. cu amendă în cuantum de 10.000 lei„ întrucât în reÅ£eaua de cablu din localitatea ÅžUÅžANI, jud. Vâlcea a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii ÅŸi fără a solicita acordul C.N.A. cu privire la modificarea structurii acesteia, faptă ce contravine prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.

Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

De asemenea, distribuitorul de servicii a fost sancÅ£ionat ÅŸi pentru încălcarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului, întrucât nu a inclus în ofertă ÅŸi nu a retransmis programele Societăţii Române de Televiziune, respectiv TVR CULTURAL,TVR 3 ÅŸi TVR INFO, precum ÅŸi programul TV 5 a cărui obligativitate de retransmitere este stabilită prin acord internaÅ£ional.”