Decizia nr. 335 din 31.05.2012

31.05.2012


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. EUROMEDIA S.R.L.
Piatra Neamţ, str. Mihai Viteazu nr. 1, bl. C1, parter, Jud. Neamţ

pentru postul de televiziune UNU TV

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 31 mai 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la respectarea dispoziţiilor din domeniul audiovizualului referitoare la reflectarea campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Postul de televiziune UNU TV aparţine radiodifuzorului S.C. EUROMEDIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV 223.2/15.06.2000 şi decizia de autorizare nr. 451.1/18.04.2003 pentru localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ).

Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. EUROMEDIA S.R.L. a încălcat prevederile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi pe ale art. 3 din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Conform prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decizia nr. 195/2012, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali, respectând următoarele principii :
a) echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului ;
b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale competitorilor electorali ;
c) corectitudine - toţi competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant.

În fapt, în perioada 18 - 24.05.2012, postul UNU TV a difuzat în cadrul emisiunilor informative ştiri privind activităţile de campanie ale competitorilor electorali, după cum urmează :

Data Cine a aparut (persoana)/candidat/ functie publica-oras Competitor electoral Nr. stiri /competitor Durata stiri/competitor [hh:mm:ss] Durata sincron/competitor [hh:mm:ss]
18.05.2012 Stefan Gheorghe si Tarata Culita APEL 1 0:03:30 0:03:00
21.05.2012 Stefan Gheorghe APEL 1 0:02:25 0:01:40
18.05.2012 Farcasanu Mihai si Anton Monica PPDD 1 0:01:21 0:00:57
21.05.2012 Hellvig Eduard USL 1 0:02:12 0:00:34
25.05.2012 vox USL 1 0:01:48 0:00:21
25.05.2012 Ursarescu Dorinel USL 1 0:00:54 0:00:14

De asemenea, în perioada monitorizată, respectiv 18 – 24 mai 2012, prezenţa competitorilor electorali în emisiunile electorale difuzate de postul UNU TV a fost următoarea :

Data Denumire emisiune Persoana invitata/candidat/functie publica-oras Competitor electoral Nr.aparitii/ reportaj Durata aparitii/reportaj [hh:mm:ss]
18.05.2012 Emisiune electorala Farcasanu Mihai PPDD 1 0:28:00
Emisiune electorala Badea Dumitru PRM 1 0:27:00
Emisiune electorala Tarata Culits APEL 1 0:56:00
Emisiune electorala Chirila Viorel independent 1 0:28:00
Emisiune electorala Negelschi Liviu independent 1 0:27:00
Emisiune electorala Stefan Gheorghe APEL 1 0:58:00
21.05.2012 Emisiune electorala Chirila Viorel independent 1 0:27:00
Emisiune electorala Farcasanu Mihai PPDD 1 0:58:00
Emisiune electorala Stefan Gheorghe APEL 1 0:30:00
Emisiune electorala Tarata Culits APEL 1 0:28:00
Emisiune electorala Funar Gheorghe PRM 1 0:28:00
Emisiune electorala Iosub Janel PNG 1 0:57:00
Emisiune electorala Anton Monica PPDD 1 0:56:00
22.05.2012 Emisiune electorala Farcasanu Mihai PPDD 1 0:27:00
Emisiune electorala Gheorghe Neculae PRM 1 0:28:00
Emisiune electorala Tarata Culits APEL 1 0:58:00
Emisiune electorala Pruteanu Vasile USL 1 0:29:00
Emisiune electorala Anton Monica PPDD 1 0:56:00
Emisiune electorala Stefan Gheorghe APEL 1 0:50:00
23.05.2012 Emisiune electorala Negelschi Liviu independent 1 0:27:00
Emisiune electorala Tarata Culits APEL 1 0:52:00
Emisiune electorala Gheorghe Neculae PRM 1 0:27:00
Emisiune electorala Farcasanu Mihai PPDD 1 0:28:00
Emisiune electorala Chirila Viorel independent 1 0:29:00
Emisiune electorala Stefan Gheorghe APEL 1 0:30:00
24.05.2012 Emisiune electorala Badea Dumitru PRM 1 0:28:00
Emisiune electorala Farcasanu Mihai PPDD 1 0:29:00
Emisiune electorala Pruteanu Vasile USL 1 0:29:00
Emisiune electorala Stefan Gheorghe si Tarata Culita APEL 1 0:59:00

Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a asigurat reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial, obligaţie care îi revenea potrivit Legii nr. 67/2004 şi prevederilor art. 3 din Decizia 195/2012.

Întrucât radiodifuzorul nu a asigurat nici în perioada 11 – 17 mai 2012 prezentarea în mod echilibrat a informaţiilor privind activităţile de campanie ale candidaţilor şi reprezentanţilor formaţiunilor politice, rezultând situaţia prezentată în tabelul următor :

  • Perioada 11 – 24 mai 2012 –

Total ştiri electorale

Competitor electoral Nr. stiri /competitor Durata stiri/competitor [hh:mm:ss]
USL 4 0:05:41
APEL 5 0:11:56
PPDD 1 0:01:21
  • total emisiuni electorale -
Competitor electoral Nr.aparitii/ reportaj Durata aparitii/reportaj [hh:mm:ss]
USL 6 2:55:00
APEL 14 10:51:00
PPDD 11 6:58:00
PRM 8 4:44:00
PNGCD 2 1:27:00
CHIRILA V 5 2:20:00
NEGELSCHIL 5 2:14:00

Astfel cum rezultă din situaţia prezentată de Serviciul Inspecţie, în perioada 11 - 24 mai 2012 prezenţa candidaţilor şi a reprezentanţilor competitorilor electorali aflaţi în competiţie electorală pentru alegerile locale din anul 2012 nu a fost echilibrată, fapt de natură să afecteze corectitudinea desfăşurării campaniei electorale, condiţie instituită de prevederile menţionate mai sus.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Decizia nr. 195/2012, competitorii electorali sunt partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi.

Membrii Consiliului au constatat existenţa unui dezechilibru atât în privinţa ştirilor referitoare la competitorii electorali, cât şi în privinţa participărilor în emisiunile electorale.

De exemplu, în emisiunile informative, postul UNU TV a prezentat ştiri despre competitorii electorali ai APEL de 5 ori, ai USL de 4 ori, ai PP-DD o dată, în timp ce despre alţi competitori electorali nu a fost prezentată nicio ştire electorală.

Or, informaţiile cu caracter electoral prezentate în ediţiile informative difuzate de radiodifuzori trebuie, pe de o parte, să dea competitorilor electorali posibilitatea de a li se prezenta în mod echilibrat activităţile de campanie desfăşurate, iar pe de altă parte, să ofere publicului informaţii suficiente despre toţi competitorii electorali, astfel încât să poată vota în cunoştinţă de cauză.

În emisiunile electorale, competitorii APPEL au apărut de 14 ori, ai PP-DD de 11 ori, ai PRM de 8 ori, ai USL de 6 ori, candidaţii independenţi Chirilă Viorel şi Negelschi Liviu de câte 5 ori fiecare, ai PNGD de 2 ori.

În aceste condiţii, membrii Consiliului au constatat că în cadrul emisiunilor electorale radiodifuzorul nu a asigurat o prezenţă echilibrată tuturor competitorilor electorali pentru ca aceştia să fie cunoscuţi electoratului şi să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant, astfel cum prevăd dispoziţiile invocate.

La art. 63 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 se prevede că radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii.

În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul consideră că radiodifuzorii trebuie să-şi asume responsabilitatea de a reflecta în mod echitabil şi echilibrat campania electorală pentru alegerile locale, în aşa fel încât toţi competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant.

Faţă de aceste aspecte, constatând încălcarea dispoziţiilor referitoare la reflectarea campaniei electorale pentru alegerile locale pe posturile de radio şi de televiziune, membrii Consiliului au propus şi au votat sancţionarea radiodifuzorului cu somaţie publică de intrare în legalitate până joi, 7 iunie 2012, inclusiv, pentru încălcarea prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 şi ale art. 3 din Decizia nr. 195/2012.

În temeiul prevederilor art. 75 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, ale art. 15 din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Art. 1. Radiodifuzorul S.C. EUROMEDIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV 223.2/15.06.2000 şi decizia de autorizare nr. 451.1/18.04.2003 pentru postul UNU TV din localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ). se sancţionează cu somaţie publică cu termen de intrare în legalitate până joi, 7 iunie 2012, inclusiv, pentru încălcarea prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale art. 3 din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.

Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul S.C. ORA 7 S.R.L are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, în intervalul orar 18.00 - 22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul UNU TV cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 63 din Legea nr. 67/20004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, întrucât în emisiunile informative şi în cele electorale difuzate în perioada 18 - 24 mai 2012 nu a asigurat condiţii echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali."

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.