Decizia nr. 540 din 20.06.2012

20.06.2012


envoyer l'article par mail title=

privind respingerea contestaţiei formulate de S.C. REALITATEA MEDIA S.A. împotriva Deciziei C.N.A. nr. 290/22.05.2012

Către

S.C. REALITATEA MEDIA S.A.
Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 172-176,
Clădirea Willbrook, Corp A, et. 3, cam. 5, sector 1, C.U.I. 14080700

Întrunit în sedinţa publică din data de 20 iunie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie contestaţia formulată de S.C. REALITATEA MEDIA S.A. împotriva Deciziei CNA nr. 290/22.05.2012 prin care această societate a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 25.000 lei pentru încălcarea prevederilor articolelor 3 şi 4 alin. (2) din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Analizând motivele pentru care se solicită reanalizarea deciziei contestate, membrii Consiliului au apreciat că acestea sunt nefondate şi nu sunt de natură a atrage revocarea acesteia, pentru considerentele care urmează :

În ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia conduita incriminată a fost sancţionată la foarte scurt timp după intrarea în vigoare a legislaţiei incidente în ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei electorale, neexistând timp suficient pentru implementarea corespunzătoare a prevederilor acesteia, Consiliul a apreciat că este nefondat şi nu reflectă situaţia de fapt, întrucât, decizia de sancţionare a fost emisă la aproape o lună de la data de 27.04.2012, data intrării în vigoare a Deciziei nr. 195/2012, timp suficient pentru o implementare corespunzătoare a normelor privind desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile locale şi, în consecinţă, pentru o adaptare a conţinutului serviciului de programe al postului Realitatea TV la acestea.

De asemenea, împrejurarea că cele trei emisiuni fac parte din nişte proiecte speciale ale postului REALITATEA TV, proiecte a căror programare şi desfăşurare fusese stabilite cu ceva timp înainte, nu are relevanţă în cauză şi nu este de natură a atrage revocarea deciziei de sancţionare, având în vedere că, încă din 13 martie 2012, data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 141 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea activităţilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2012, era de notorietate faptul că, în perioada 11 mai - 7 iunie 2012 urma să se desfăşoare campania electorală.

De asemenea, având în vedere şi experienţa acumulată anterior de către radiodifuzor, pe perioada derulării altor campanii electorale, acesta cunoştea că, potrivit dispoziţiilor legale în materie electorală, candidaţii şi reprezentanţii competitorilor electorali pot să participe numai la emisiunile electorale şi de dezbateri electorale.

Cu privire la argumentul potrivit căruia amenda de 25.000 lei este mult prea mare, nefiind proporţională cu gravitatea abaterilor constatate, apreciem că, faţă de motivele prezentate în susţinerea acestuia, şi acest argument este nefondat, având în vedere multitudinea şi gravitatea faptelor reţinute prin decizia de constatare.

În aceste condiţii, Consiliul a apreciat că, prin modalitatea în care postul REALITATEA TV a înţeles să reflecte campania electorală, obligaţiile legale de a prezenta competitorii electorali numai în emisiunile electorale şi de dezbateri electorale, precum şi de a asigura desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali nu au fost îndeplinite, dezechilibrul în privinţa reflectării campaniei electorale fiind perpetuat.

Pentru aceste considerente, Consiliul a decis respingerea solicitării de revocare a Deciziei CNA nr. 290/22.05.2012 privind amendarea cu 25.000 lei.

În temeiul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului respinge contestaţia ca fiind nefondată.