Comunicat de presă

26.08.2020


envoyer l'article par mail title=

Consiliul Național al Audiovizualului invită candidații și reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum și candidații independenți să participe la ședința publică de joi, 27.08.2020, ora 11.00, în cadrul căreia vor avea loc discuții referitoare la Decizia CNA nr. 475 din 18 august 2020 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2020

(https://www.cna.ro/DECIZIE-nr-475-din-18-august-2020.html)

Precizăm că la discuții vor participa și reprezentanți ai radiodifuzorilor.

Având în vedere că, în această perioadă, ședințele publice ale CNA se desfășoară on-line prin intermediul aplicației Zoom, rugăm candidații la alegerile locale și reprezentanții acestora să confirme participarea la comunicare cna.ro astăzi, 26.08.2020, până la ora 15.30, menționând adresa de e-mail la care putem transmite datele utile accesării ședinței de joi a Consiliului.

Biroul Informare și Relații Publice