Decizia nr. 279 din 17.04.2008
17.04.2008

privind amendarea cu suma de 5.000 lei a S.C. ATLAS S.R.L.
cu sediul în Slimnic, str. Mediaşului nr. 19, jud. Sibiu
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 17 aprilie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, cu privire la reţeaua de cablu din localitatea Slimnic, judeţul Sibiu, aparţinând S.C. ATLAS S.R.L.
Distribuitorul de servicii S.C. ATLAS S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A 0593/27.05.2003 pentru localitatea Slimnic, judeţul Sibiu.
Analizând raportul întocmit de inspectorul teritorial al CNA, membrii Consiliului au constatat că S.C. ATLAS S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) şi (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acesteia, unele programe ale căror acorduri sau, după caz, contracte aveau durata de valabilitate expirată, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) şi (4) din Legea audiovizualului :
alin. (3) - „Distribuitorii de servicii au obligaÅ£ia de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise.”
alin. (4) - „Consiliul retrage avizul de retransmisie în cazul în care un distribuitor de servicii retransmite un serviciu de programe fără deÅ£inerea drepturilor de retransmisie.”
Conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Decizia CNA nr. 12/2003, astfel cum a fost modificată, S.C. ATLAS S.R.L. avea obligaţia legală să aducă la cunoştinţa CNA modificările intervenite în structura ofertei de servicii de programe retransmise, cu cel puţin 15 zile înainte de efectuarea acestora.
În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al CNA, în data de 19 martie 2008, în localitatea Slimnic, judeţul Sibiu, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând S.C. ATLAS S.R.L. se retransmiteau în plus faţă de oferta de servicii de programe aprobată, următoarele programe : N24, EUFORIA LIFESTYLE TV, FAVORIT TV, PRO CINEMA, TARAF TV, HALLMARK, EUROSPORT, DUNA TV, ROMANTICA, KANAL D, ANIMAL PLANET, TV AS, DIRECT DIGITAL TV, NATIONAL GEOGRAPHIC, ANTENA 3, ANTENA 2, NOVA TV, AXN, TRINITAS TV, CARTOON NETWORK, BOOMERANG, THE MONEY CHANNEL, VIASAT EXPLORER, DISCOVERY SCIENCE şi SPERANŢA TV.
Din analiza raportului de inspecţie rezultă şi faptul că programele TVR INTERNATIONAL şi BUDAPEST TV, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise în reţea.
De asemenea, s-a mai constatat că se retransmiteau următoarele servicii de programe ale căror acorduri sau, după caz, contracte aveau durata de valabilitate expirată : ACASĂ TV, B1 TV, ETNO TV, MINIMAX, PRO TV, REALITATEA TV, SPORT.RO şi DISCOVERY CHANNEL.
Având în vedere aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea distribuitorului de servicii S.C. ATLAS S.R.L. cu suma de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003.
Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Articol unic : Distribuitorul de servicii S.C. ATLAS S.R.L. având avizul de retransmisie nr. A 0593/27.07.2003 pentru localitatea Slimnic, judeţul Sibiu, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 12/2003, modificată prin Decizia nr. 262/2003.
Către,
S.C. ATLAS S.R.L.
cu sediul în localitatea Slimnic, str. Mediaşului nr. 19, jud. Sibiu
Vă transmitem, alăturat, Decizia CNA nr. 279/17.04.2008 privind amendarea cu 5000 lei a S.C. ATLAS S.R.L. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţeaua de cablu din localitatea Slimnic, jud. Sibiu, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. ATLAS S.R.L. cu amendă în cuantum de 5000 lei, întrucât în reţeaua de cablu din localitatea Slimnic, judeţul Sibiu, a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a notifica în prealabil la CNA, modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.
De asemenea, S.C. ATLAS S.R.L. a retransmis unele programe ale căror acorduri sau, după caz, contracte aveau durata de valabilitate expirată, încălcând prin aceasta aceleaşi prevederi legale invocate mai sus.
Potrivit dispoziÅ£iilor invocate, distribuitorii de servicii au obligaÅ£ia de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise, cu cel puÅ£in 15 zile înainte de efectuarea acestora.”