Decizia nr. 180 din 03.04.2012

03.04.2012


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. TGA OLT TV S.R.L.
cu sediul în Alba Iulia, str. Vasile Goldiş, nr. 9, bl. 29, ap. 7, jud. Alba

pentru localităţile Rusăneşti şi Băbiciu, judeţul Olt

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 03 aprilie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 653/16.01.2012 cu privire la retransmisia programelor în reţeaua de comunicaţii electronice din localităţile Rusăneşti şi Băbiciu, judeţul Olt, ce aparţine S.C. TGA OLT TV S.R.L. Distribuitorul de servicii S.C. TGA OLT TV S.R.L. deţine următoarele avize de retransmisie :
 nr. A5573.2/14.05.2007, Anexa din 31.07.2007, pentru localitatea Rusăneşti, judeţul Olt ;
 nr. A5614/13.07.2006, Anexa din 31.07.2007, pentru localitatea Băbiciu, judeţul Olt.

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. TGA OLT TV S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a obţine în prealabil acordul CNA cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise. Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

Oferta de servicii de programe pentru care distribuitorul S.C. TGA OLT TV S.R.L. a obţinut aprobarea Consiliului la data de 31.07.2007 cuprinde 30 de programe, respectiv 29. În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 28.02.2012, în localitatea Rusăneşti, judeţul Olt, s-a constatat că în această reţea de comunicaţii electronice aparţinând S.C. TGA OLT TV S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de Consiliu, următoarele programe : ACASĂ TV, DISCOVERY CHANNEL, ANIMAL PLANET, SPORT.RO, EUROSPORT 1 şi DISNEY CHANNEL. Programele TVR INTERNATIONAL, DDTV, TVRM CULTURAL şi BALKANIKA MUSIC TELEVISION, deşi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise în această reţea.

În urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 28.02.2012, în localitatea Băbiciu, judeţul Olt, s-a constatat că în această reţea de comunicaţii electronice aparţinând S.C. TGA OLT TV S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de Consiliu, următoarele programe : ACASĂ TV, DISCOVERY CHANNEL, ANIMAL PLANET, SPORT.RO, EUROSPORT 1 şi AXN. Programele TVR INTERNATIONAL, DDTV, TVRM CULTURAL şi BALKANIKA MUSIC TELEVISION, deşi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise în această reţea.

Neretransmiterea de către distribuitorul de servicii S.C. TGA OLT TV S.R.L. în reţelele de comunicaţii electronice din localităţile Rusăneşti şi Băbiciu, judeţul Olt, a programelor TVR3, TVR INFO, TVR CULTURAL, TVR CRAIOVA şi TV5, înscrise în ofertele aprobate, constituie, totodată, şi o încălcare a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului, distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice au obligaţia de a include în oferta lor şi de a retransmite serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România (aşa cum sunt programele TVR3, TVR INFO, TVR Cultural şi TVR Craiova), precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte (aşa cum este programul TV 5).

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au propus sancţionarea cu somaţie publică a distribuitorului de servicii. În cazul în care distribuitorul nu va respecta dispoziţiile prezentei decizii, Consiliul va aplica sancţiunea prevăzută la art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului, respectiv amenda, al cărei cuantum minim este de 10.000 lei.

Supusă la vot, propunerea a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

 Art. 1. Distribuitorul de servicii S.C. TGA OLT TV S.R.L., având avizul de retransmisie nr. A5573.2/14.05.2007, Anexa din 31.07.2007, pentru localitatea Rusăneşti, judeţul Olt ; nr. A5614/13.07.2006, Anexa din 31.07.2007, pentru localitatea Băbiciu, judeţul Olt, se sancţionează cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) şi art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
 Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
 Art. 3. Potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, distribuitorul de servicii S.C. TGA OLT TV S.R.L. are obligaţia de a transmite, în reţelele de comunicaţii electronice din localităţile Rusăneşti şi Băbiciu, judeţul Olt, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. TGA OLT TV S.R.L. cu somaţie publică, întrucât a modificat structura ofertei de programe aprobată pentru localităţile Rusăneşti şi Băbiciu, judeţul Olt, fără acordul Consiliului, fapt ce contravine prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului. Distribuitorul de servicii a fost sancţionat şi pentru încălcarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului, întrucât nu retransmite programele TVR3, TVR INFO, TVR CULTURAL, TVR CRAIOVA şi TV 5, a căror retransmitere este obligatorie."