Decizia nr. 509 din 28.04.2009

28.04.2009


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu suma de 5000 lei a S.C. ANTENA 3 S.A.
cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, etaj 1, sector 1 C.U.I. R15971591

pentru postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 28 aprilie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la ediţiile emisiunilor informative din zilele de 26 şi 27 aprilie 2009, difuzate de postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS.

Postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005).

Analizând raportul de monitorizare şi vizionând imaginile, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. a încălcat prevederile art. 27 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate, avertizarea verbală a publicului, în cazul difuzării unor scene de violenţă sau cu posibil impact emoţional negativ, este obligatorie ; radiodifuzorii vor evita prezentarea repetată a scenelor de violenţă.

În fapt, în ediţia emisiunii informative „Ştiri”, de la ora 18.00 din data de 26 aprilie 2009, postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS a difuzat un material cu privire la agresarea lui Eugen Preda, presupus cap al unui clan interlop, de către trei persoane, în incinta „Plaza Mall” din Bucureşti. Informaţia a fost ilustrată cu imagini cu caracter violent, surprinse în timpul incidentului. Imaginile au fost difuzate în mod repetat, pe parcursul ediţiilor de ştiri care au urmat.

În ediţia de la ora 18.00, cazul a fost dezbătut, pe larg, timp de 27 de minute, în cadrul unor discuţii telefonice purtate de moderatoarea emisiunii cu domnul Ciprian Şoldea, avocatul lui Eugen Preda (bărbatul agresat), Lidia Mitchievici, jurnalist de investigaţii „Gardianul” şi Christian Ciocan, putătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. Pe parcursul discuţiilor telefonice, imaginile cu bărbatul lovit au fost difuzate de 62 de ori.

În ediţiile emisiunii informative difuzate în intervalul 19-24, ştirea a avut titlul „Bătut între poliţişti”, deasupra acestuia apărând inscripţia „imagini şocante”. Imaginile prezentate au fost reluate astfel : la ora 19.00 de 3 ori, la ora 20.00 de 2 ori, la ora 21.00 de 6 ori iar la orele 23.00 şi 24.00 de 2 ori.

În ziua de 27 aprilie 2009, în buletinele de ştiri de la orele 07.00 şi 08.00, imaginile şocante au fost prezentate de 3 ori, ştirea purtând titlul „Bătut între poliţişti”, iar în ediţia de la ora 09.00, titlul a fost „Preda(t) cu forţa”, imaginile în cauză difuzându-se tot de câte 3 ori.

În continuarea jurnalului de la ora 09.00, a fost difuzată o ediţie specială dedicată acestui scandal petrecut în luna februarie 2009 la Mall Plaza. Invitaţii moderatoarei Andreea Stroe au fost domnul Ciprian Şoldea, avocatul lui Eugen Preda (bărbatul agresat), domnul Andrei Bădin, senior editor Antena 3 şi, prin telefon, domnul Antoniu Ungureanu, putătorul de cuvânt al firmei de pază BGS şi domnul Christian Ciocan, putătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. Timp de aproximativ 38 de minute, discuţiile s-au axat pe identitatea agresorilor, imaginile cu agresiunea asupra lui Eugen Preda repetându-se de 52 de ori.

În ediţia de ştiri de la ora 10.00, imaginile au fost reluate de 4 ori, ştirea purtând titlul „Preda(t) cu forţa”, iar în grupajele informative de la orele 11.00 şi 12.00, imaginile au fost difuzate de câte 6 ori, având titlul „Poliţişti identificaţi”.

Stabilind într-un cadru mai larg că programele de ştiri se supun cerinţelor de protecţie a copiilor şi vizionării în familie, Consiliul a prevăzut în Codul audiovizualului că, în cazul difuzării unor scene de violenţă sau cu posibil impact emoţional negativ, este obligatorie avertizarea verbală a publicului, radiodifuzorii fiind obligaţi să evite prezentarea repetată a scenelor de violenţă, prevederi pe care radiodifuzorul nu le-a respectat.

Membrii Consiliului au apreciat că difuzarea insistentă - de 62 de ori în cadrul emisiuni de ştiri de la ora 18.00, din 26 aprilie şi de 52 de ori în cadrul emisiunii de la ora 9.00, din data de 27 aprilie, a imaginilor cu caracter violent care au însoţit ştirea cu privire la acest incident, a fost de natură să contravină prevederilor din Codul audiovizualului care reglementează protecţia copiilor în cadrul programelor de ştiri, prevederi potrivit cărora radiodifuzorii vor evita prezentarea repetată a scenelor de violenţă.

Or, postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS nu numai că nu a evitat să transmită aceste imagini, dar a făcut-o în mod insistent pe parcursul emisiunilor informative din zilele de 26 şi 27 aprilie 2009. Faţă de aceste aspecte, Consiliul a apreciat că prezentarea repetată de către radiodifuzor a imaginilor cu caracter violent, a fost de natură a afecta emoţional negativ publicul şi, în mod deosebit, copiii, care datorită orelor de difuzare, au avut acces neîngrădit la vizionarea programului respectiv.

De asemenea, membrii Consiliului au considerat că, prezentarea deosebit de insistentă, excesivă, a unor astfel de imagini, nu a contribuit la o mai bună şi corectă informare a publicului în legătură cu subiectul adus în atenţia sa.

Astfel, Consiliul apreciază că difuzarea unor materiale care prezintă agresarea unor persoane trebuie făcută cu discernământ de către radiodifuzori, astfel încât să se asigure informarea corectă a publicului, dar, în egală măsură, să fie respectate şi obligaţiile cu privire la protecţia copiilor.

Având în vedere aceste aspecte, membrii Consiliului au propus sancţionarea radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. cu suma de 5.000 lei. Supusă la vot, propunerea de amendare cu suma de 5.000 lei a radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. pentru nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul dispoziţiilor art. 162 alin. (2 şi 3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A., titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi a deciziei de autorizare nr. 882.0/24.06.2005 pentru postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.


Către

S.C. ANTENA 3 S.A.
Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, etaj 1, sector 1 C.U.I. R15971591

pentru postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 509/28.04.2009 privind amendarea cu 5.000 lei a radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. pentru postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 3 cu amendă în cuantum de 5000 de lei, întrucât, în ediţiile emisiunilor informative din 26 şi 27 aprilie 2009, a difuzat în mod repetat secvenţa agresării lui Eugen Preda.

De exemplu, în emisiunea de ştiri de la ora 18.00, din 26 aprilie, în cadrul unei discuţii de 27 de minute, această secvenţă a fost difuzată de 62 de ori, iar în cadrul emisiunii de ştiri de la ora 9.00, din data de 27 aprilie, de 52 de ori într-un interval de 38 de minute.

Consiliul a apreciat că difuzarea excesivă a unor astfel de imagini nu a contribuit la o mai bună informare a publicului, ci a fost de natură a accentua, în mod nejustificat, impactul emoţional negativ asupra acestuia, în special asupra copiilor, fapt ce contravine Codului audiovizualului care dispune că radiodifuzorii vor evita prezentarea repetată a scenelor de violenţă.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.