Decizia nr. 533 din 15.09.2011

19.09.2011


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. PADICOM SOLUTIONS S.R.L.

S.C. PADICOM SOLUTIONS S.R.L.

Str. Prevederii nr.13, bl.PM23, sc.B, et.7, ap.76 BUCUREÅžTI

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 15 septembrie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 7531/02.06.2011, privind reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea Bucureşti, aparţinând S.C. PADICOM SOLUTIONS S.R.L. Distribuitorul de servicii S.C. PADICOM SOLUTIONS S.R.L. deţine avizul de retransmisie nr. A 6411/29.03.2007, Anexa nr. 6/06.12.2010, pentru localitatea Bucureşti.

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. PADICOM SOLUTIONS S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise. Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

Oferta de servicii de programe pentru care distribuitorul S.C. PADICOM SOLUTIONS S.R.L. a obţinut aprobarea Consiliului la data de 06.12.2010 cuprinde 39 de programe.

ÃŽn urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 30.06.2011, în localitatea BucureÅŸti, s-a constatat că în această reÅ£ea de comunicaÅ£ii electronice aparÅ£inând S.C. PADICOM SOLUTIONS S.R.L. se retransmiteau în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de Consiliu, următoarele programe : ACASÄ‚ TV, SPORT.RO, PRO CINEMA, ETNO TV, EUFORIA LIFESTYLE TV, ANTENA 2, BLOOMBERG, ARTE, BOOMERANG, DOLCE SPORT, TVP CULTURA (POLONIA), PUBLIKA, RAI SCUOLA, LIGURIA TV, CARTOON NETWORK, SENAT (ITALIA), MUSIK BOX, TOP 1, E/I (DESENE ANIMATE), EUROSPORT, EUROSPORT 2, ANIMAL PLANET ÅŸi DISCOVERY CHANNEL. Programele KISS TV, MUSIC MIX, PV TV, DW, KABEL 1, PRO 7, RTL, RTL2, SAT 1 ÅŸi SUPER RTL, deÅŸi înscrise în oferta de servicii aprobată de Consiliu, nu erau retransmise în această reÅ£ea.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice distribuitorului de servicii S.C. PADICOM SOLUTIONS S.R.L. şi dispune intrarea de îndată în legalitate. În cazul în care societatea dumneavoastră nu va respecta dispoziţiile legale, Consiliul Naţional al Audiovizualului va aplica sancţiunea prevăzută la art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziÅ£iilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveÅ£i obligaÅ£ia de a transmite, în reÅ£eaua de comunicaÅ£ii electronice din localitatea BucureÅŸti, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancÅ£iunii, următorul text :

“Consiliul NaÅ£ional al Audiovizualului a sancÅ£ionat distribuitorul de servicii S.C. PADICOM SOLUTIONS S.R.L. cu somaÅ£ie publică, întrucât a modificat structura ofertei de programe aprobată pentru localitatea BucureÅŸti, fără acordul Consiliului, fapt ce contravine prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.”