Extras din procesul verbal al ședinței de marți, 3 aprilie 2012, ora 10.30
Ședința s-a desfășurat în prezența următorilor membri ai Consiliului : Răsvan Popescu, Mihai Mălaimare, Cristina Trepcea, Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Valentin Alexandru Jucan, Christian Mititelu, (Lorand Turos - nu a votat), Constantin Duțu.
05.04.2012

1. Solicitări licenţe audiovizuale prin satelit :
- S.C. Icon Europe BVBA Belgia pentru 11 servicii de programe.
În urma analizării solicitării şi a discuţiilor cu reprezentantul societăţii, Consiliul a hotărât să se solicite clarificarea unor aspecte ce ţin de continutul emisiunilor, regimul juridic, istoricul posturilor din Belgia şi din Malta. Corespondenţa va fi făcută de către Compartimentul Afaceri Europene.
2. Solicitări prelungiri licenţe audiovizuale :
- S.C. Radio Top 91 SRL Suceava pentru Radio Top 91 Suceava
Consiliul a aprobat în unanimitate solicitarea.
- S.C. Ora 7 SRL Galaţi pentru TV Galaţi .
Reprezantanţii legali ai societăţii au trimis adresă prin care solicită reprogramarea discuţiilor intrucât nu sunt în ţară.
3. Informări ale Serviciului Inspecţie :
- RTT Braşov – 11 reclamaţii
- Mix TV Braşov – 6 reclamaţii ;
În urma analizării rapoartelor de inspecţie pentru Mix TV şi RTT, a vizionării imaginilor şi a discuţiilor au fost două propuneri : d-na Narcisa Iorga a propus să se trimită adrese de atenţionare ambelor posturi, iar dl. Răsvan Popescu a propus sancţionarea ambelor posturi cu somaţii publice.
Propunerea d-lui Răsvan Popescu a fost aprobată cu 6 voturi pentru, următorii membri : Gelu Trandafir, Răsvan Popescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Constantin Duţu, Mihai Mălaimare.
- eMaramureş TV Baia Mare – reclamaţia nr.898/20.01.2012
În urma analizării rapoartului de inspecţie, a vizionării imaginilor şi a discuţiilor, Consiliul a constatat că în emisiune au fost prezentate toate punctele de vedere. Adresă de răspuns.
- Radio Orion Sebeş – reclamaţia nr.2271/13.02.2012
În urma analizării raportului de inspecţie, a vizionării imaginilor şi a discuţiilor, Consiliul a hotărât să se trimită adresă reclamantului ca poate uza de dreptul la replică dacă consideră.
- Târnava TV Sighişoara – reclamaţia nr.1148/25.01.2012
În urma discuţiilor, Consiliul a hotărât că nu sunt motive, faţă de aspectele discutate în şedinţa de pe data de 03.11.2011, pentru a sancţiona postul.
(dl. Christian Mititelu nu a mai participat la discutarea următoarelor subiecte de pe ordinea de zi.)
4. Situaţia controalelor la reţele CATV ca urmare a reclamaţiilor.
Pe baza raportului Serviciului Inspecţie privind reţelele CATV întocmit ca urmare a reclamaţiilor, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. 3 din Legea audiovizualului şi, după caz, a art. 82 din Legea audiovizualului referitor la respectarea principiului “must carry”, Consiliul a hotărât sancţionarea următoarelor societăţi :
- KTV NET S.R.L., CARO INVEST SRL - amendă în cuantum de 20.000 de lei - unanimitate
- DEACONU IULIAN Întreprindere Individuală - amendă în cuantum de 15.000 de lei (dl. Gelu Trandafir a votat împotrivă)
- TV ADLER-TRADING SRL, amendă în cuantum de 10.000 de lei (dl. Gelu Trandafir a propus şi a votat somaţie publică)
- CCC BLUE TELECOM SA - amendă în cuantum de 10.000 de lei (unanimitate)
- N.C.S. TELNET CATV SRL, INTERNATIONAL OLISAT SRL, FIDO CABLE SISTEMS SRL, TGA OLT TV SRL, TELEPLUS SRL - somaţii publice (unanimitate).
5. Rapoarte de monitorizare :
- Kanal D – emisiunea „Ochii din umbră 3”, difuzată pe data de 18.12.2011 – reclamaţia nr.81/05.01.2012.
- Kanal D – emisiunea „Cancan TV”, difuzată pe data de 11.01.2012 – reclamaţia nr.512/13.01.2012.
În urma analizării rapoartelor de monitorizare (pentru ambele emisiuni), a vizionării imaginilor şi a discuţiilor cu reprezentantul postului, au fost două propuneri de sancţionare : d-na Narcisa Iorga a propus sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 25.000 lei, iar dl. Chriatian Mititelu a propus sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 10.000 de lei.
După două tururi de vot niciuna din propuneri nu a întrunit numărul legal de voturi pentru a fi aprobată.
Dl. Răsvan Popescu a propus sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 15.000 de lei, iar dl. Gelu Trandafir a propus amendă 15.000 de lei şi adresă de atenţionare.
Consiliul a aprobat cu 6 voturi pentru, următorii membri : Gelu Trandafir, Jucan Valentin Alexandru, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea, Constantin Duţu, Mihai Mălaimare, sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 15.000 de lei şi adresă de atenţionare referitoare la camera ascunsă.
- România TV – emisiunea „România de poveste”, difuzată pe data de 11.02.2012 – reclamaţia nr.2716/20.02.2012 de la Active Watch Agenţia de Monitorizare a Presei.
În urma analizării rapoartului de monitorizare, a vizionării imaginilor, a discuţiilor cu reprezentantul postului şi reprezentantul Acitve Watch, fost două propuneri de sancţionare : dl. Mihai Mălaimare a propus sancţionarea postului cu somaţie publică, iar dl. Gelu Trandafir a propus sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 10.000 de lei. Niciuna din propuneri nu a întrunit numărul legal de voturi pentru a fi aprobată. Se va rediscuta în şedinţa viitoare.
- Posturi TV – spoturile publicitare pentru : *Margarina Rama - reclamaţia nr.3430/05.03.2012 ; *CifCream şi Dujardin (Edenia) – reclamaţiilenr nr.2276, nr.2292/14.02.2012 şi nr.3769/08.03.2012 ; *Volkswagen Golf şi Jetta – reclamaţiile nr.2889/22.02.2012 şi nr.4288/19.03.2012 ; *Alegearta.ro – reclamaţia nr.3164/28.02.2012 ; *Profi – reclamaţia nr.2699/20.02.2012 cu puncte de vedere de la RAC (adresele nr.4371/19.03.2012, nr.3258 şi nr.3256/29.02.2012, nr.4373, nr.4370 şi nr.4374/19.03.2012).
*Referitor la spoturile pentru margarina Rama şi Cif Cream – Consiliul a vizionat spoturile şi a discutat cu reprezentanţii Unilever şi RAC – spoturile nu încalcă reglementările C.N.A. în vigoare.
Celelalte spoturi se vor discuta în şedinţa viitoare.
6. Decizii de autorizare.
S-au aprobat.
7. Solicitări cedare licenţe audiovizuale :
- S.C. Vulcan Green Energy SRL Vulcan către S.C. Industrial Proinvest SRL Petroşani pentru Kapital FM Petroşani cu modificare serviciu programe ;
- S.C. Microroyal SRL Lugoj către S.C Lugomedia SRL Lugoj pentru Nova FM şi Ten TV Lugoj cu modificare serviciu programe.
S-au aprobat.
8. Diverse.