Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 12.08.2020

12.08.2020


envoyer l'article par mail title=

Întrunit în ședința publică din data de 12.08.2020, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Control pentru posturile din teritoriu și a decis să aplice următoarele sancțiuni :
- amendă de 40.000 de lei SC BMC SEC-TEL SRL (jud. Giurgiu) pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) și art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504 / 2002 ;
- somație publică postului Info Rășinari (Rășinari/Sibiu) pentru nerespectarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului, conform cărora „proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute ; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date”.

În aceeași ședință, Consiliul a aprobat solicitările de acordări licențe audiovizuale prin rețele de comunicații electronice ale societăților ARTFEST CONSULTING SRL București (pentru Cinetube / Cinetube HD București) și ANTENA 3 SA (pentru Antena 3 Slatina).

Biroul Informare și Relații Publice


Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire :

Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002

Art. 74 – (3) Distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.
Art. 82 - (1) Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.