Decizia nr. 1062 din 19.10.2010

19.10.2010


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 12.500 lei a S.C. PRO TV S.A.,
pentru postul de televiziune ACASĂ TV

S.C. PRO TV S.A CUI : 2835636
B-dul Pache Protopopescu nr. 109, etaj 1, sector 2
BUCUREŞTI

pentru postul de televiziune ACASĂ TV

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 19 octombrie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA sub nr. 13510/15.10.2010, cu privire la emisiunea „Poveştiri adevărate”, ediţiile difuzate de postul ACASĂ TV, în zilele de 6 şi 8 octombrie 2010.

Postul de televiziune ACASĂ TV aparţine radiodifuzorului S.C. PRO TV S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 13.1/25.11.1997 şi decizia de autorizarenr. 243.0/13.01.1998, 243.1-1/15.04.2004).

În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării ediţiilor emisiunii, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. PRO TV S.A. a încălcat prevederile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 16 din Decizia 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 37 alin. (1-2) din Decizia nr. 187/2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Conform prevederilor invocate din Codul audiovizualului :

art. 37 (1) Este interzisă difuzarea de imagini ale persoanei, filmate în propria locuinţă sau în orice alte locuri private, fără consimţământul acesteia.

(2) Este interzisă difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unei proprietăţi private, fără acordul proprietarului.

Postul de televiziune ACASĂ TV a difuzat în ziua de 06 octombrie 2010, începând cu ora 17.35, emisiunea ,,Poveştiri adevărate’’, cu semnul de avertizare AP, în cadrul căreia a fost prezentat reportajul cu titlul „Caprele Iri ...nelului".

În cadrul reportajului, postul ACASĂ TV a difuzat atât imagini cu scene de sex în care protagonist era omul de afaceri Irinel Columbeanu, cât şi comentariile Marianei Roşca şi ale lui Cristian Ţânţăreanu pe marginea acestui subiect.

Astfel, postul ACASĂ TV a difuzat, de mai multe ori şi în mod nejustificat, imagini cu Irinel Columbeanu în timp ce se afla în ipostaze intime, erotice, alături de o tânără, în jacuzzi, fiind difuzată şi o secvenţă în care acesta săruta sânii unei tinere. Imaginile au avut menţiunea menţiunea “Cancan” şi au fost însoţite de comentarii.

Redăm din raportul de monitorizare :

Prezentatoare : După ce Mariana Roşca, supranumită Blonda lui Iri a declarat că milionarul din Izvorani şi Moni au o căsnicie de convenţie, Irinel Columbeanu apare pe prima pagină împreună cu alte două blonde apetisante... Cele două femei se alintă în jacuzzi şi se lasă mângâiate de milionar. Din când în când una dintre ele priveşte direct către obiectivul camerei care surprinde scenele fierbinţi ....
Reporter : Îl vezi în stare pe Irinel de asemenea petreceri erotice ?
Mariana Roşca : ... Şi el mi-a zis .. că e o persoană căreia îi place sexul, îi plac femeile şi este nimfoman. El a zis cuvântul ăsta. Mi-a zis că nu există termenul ăsta pentru bărbaţi, dar el e nimfoman.
Cristian Ţânţăreanu : Domnule, dacă găsesc şi eu două domnişoare care să vină să-mi facă şi mie ce i-au făcut lui, le dau domn’le două vile, cu două maşini pricopsite, le dau şi bani, le iau case în străinătate, în Grecia, unde vor ele.
Voce din off : Filmuleţul care a apărut astăzi în presa de scandal este cât se poate de grăitor. Două blonde apetisante se răsfaţă, susţin cei de la Cancan în jacuzzi, alături de Irinel Columbeanu.
Reporter : Ai văzut filmuleţul ?
Cristian Ţânţăreanu : Diferenţa între peterecerile mele şi ale lui este că la el este cu finalizare, la mine e platonic. La mine e să distrăm prietenii, mesenii. Ăsta-i şi motivul că eu simt o durere în suflet acuma când văd cât succes are el.
Voce din off : Unii nu s-au mirat deloc de cele văzute, printre ei se numără şi Mariana Roşca, supranumită Blonda lui Iri. Moldoveanca a dat mereu de înţeles că între Moni şi Irinel este o relaţie clădită doar de ochii lumii.
Mariana Roşca : Este foarte evident, ei n-au fost niciodată un cuplu. Convenienţa care este : el o face pe ea vedetă şi cunoscută şi o mare doamnă, iar ea îi face lui un copil şi se căsătoreşte cu el.

În ediţia emisiunii ,,Poveştiri adevărate« , difuzată în data de 08.10.2010, de la ora 18.00, cu semnul de avertizare AP, postul ACASĂ TV a difuzat reportajul intitulat „Balada lui Iri ». În cadrul acestuia, prezentatoarea a vorbit despre faptul că interpreţii Ioniţă şi Viorica din Clejani au dedicat o melodie lui Irinel Columbeanu, fiind lansată de un post de radio.

Pornind de la acest fapt, postul ACASĂ TV a difuzat, în mod repetat, imaginile în care Irinel Columbeanu se fla în ipostaze intime, erotice, cu o tânără. De asemenea, au fost reluate fragmente din declaraţiile Marianei Roşca cu privire la difuzarea filmului al cărui protagonist era omul de faceri Irinel Columbeanu.

(...)Reporter : Îl vezi în stare pe Irinel de asemenea petreceri erotice ?
Mariana Roşca : Evident că îl văd. Având în vedere că ce s-a întâmplat după ce s-a întâmplat cu mine, ba cu una ba cu alta, eu îl văd în stare. Şi el mi-a zis de atunci, din seara aia că el e o persoană căreia îi place sexul, îi plac femeile şi este nimfoman. El a zis cuvântul ăsta. Mi-a zis că nu există termenul ăsta pentru bărbaţi, dar el e nimfoman. (...)

Analizând cele două ediţii ale emisiunii „Poveştiri adevărate”, membrii Consiliului au constatat că subiectul, comentariile şi imaginile prezentate au fost total nepotrivite orei de difuzare, de natură a prejudicia dezvoltarea psihică şi morală a minorilor.

Astfel, Consiliul a apreciat că alegerea unui subiect cu o temă sexuală şi difuzarea de imagini cu conotaţii sexuale nu pot constitui conţinutul unui program vizionabil de minori cu acordul părinţilor, aceştia fiind informaţi în mod eronat cu privire la acest conţinut.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au constatat că, în mod greşit, radiodifuzorul a încadrat emisiunea ca fiind una ce poate fi vizionată de minori cu acordul părinţilor, întrucât această clasificare nu a ţinut cont de criteriile prevăzute de legislaţia în vigoare, difuzarea emisiunii fiind în contradicţie cu dispoziţiile legale.

De asemenea, criterii precum tipologia, psihologia personajelor prezentate în emisiune, dar şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor, nu au fost luate în considerare de radiodifuzor.

Respectarea obligaţiei de a avertiza publicul cu privire la conţinutul programelor pe care le difuzează, prin afişarea pe ecran a unor simboluri, impune radiodifuzorului obligaţia de a încadra corect programele şi de a le difuza la ore la care minorii nu au acces direct, neîngrădit la televizor.

De altfel, utilizarea acestor semne de avertizare trebuie făcută în mod responsabil, întrucât de încadrarea făcută de radiodifuzor depind ora la care poate fi difuzat un program, precum şi posibilitatea părinţilor de a alege un program care să poată fi vizionat şi de copii, fără a prejudicia dezvoltarea lor psihică şi morală.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Consiliul a apreciat că ediţiile din 6 şi 10 octombrie 2010 ale emisiunii „Poveştiri adevărate”, au fost, prin conţinutul lor, de natură a prejudicia dezvoltarea psihică şi morală a copiilor, fapt ce contravine dispoziţiilor legale referitoare la protecţia acestora în cadrul programelor audiovizuale.

Conform dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

De asemenea, potrivit normelor audiovizuale, “interesul” pe care îl poate prezenta un subiect pentru publicul telespectator nu suplineşte lipsa acordului persoanei în cauză pentru difuzarea unor imagini privind viaţa intimă, ori proprietatea privată a acesteia şi nici nu minimizează impactul, influenţa şi efectele pe care le are televiziunea asupra publicului, adulţi şi copii deopotrivă.

În aceste condiţii, membrii Consiliului au apreciat că difuzarea imaginilor s-a făcut şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 37 din Codul audiovizualului, dispoziţii potrivit cărora difuzarea de imagini ale persoanei, filmate în propria locuinţă sau în orice alte locuri private, fără consimţământul acesteia ori difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unei proprietăţi private, fără acordul proprietarului, sunt interzise.

Potrivit dispoziţiilor legale, responsabilitatea asupra conţinutului programelor audiovizuale difuzate revine furnizorului de servicii, astfel încât, indiferent de sursa unui program, radiodifuzorul este ţinut să respecte obligaţiile stabilite în sarcina sa, fiind lipsit de relevanţă faptul că, în speţă, materialul filmat a fost difuzat cu menţiunea “Cancan”.

Având în vedere toate aspectele acestui caz, membrii Consiliului au apreciat, la vizionarea în şedinţă publică a programului, faptul că informaţia ilustrată cu imagini nu era de interes public justificat şi nu venea să satisfacă nicio necesitate informaţională de natură socială, economică, educativă, de divertisment etc. a publicului telespectator astfel încât difuzarea imaginilor fără acordul persoanei în cauză să constituie o excepţie prevăzută de norme.

Faţă de toate aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului S.C. PRO TV S.A. cu suma de 12.500 lei pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului raportat la art. 16 din Codul audiovizualului şi ale art. 37 alin. (1-2) din din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (2), ale art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 162 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. PRO TV S.A. (titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 13.1/25.11.1997 şi deciziei de autorizare nr. 243.0/13.01.1998, 243.1-1/15.04.2004 pentru postul ACASĂ TV) se sancţionează cu amendă în cuantum de 12.500 lei pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 16 din Decizia 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 37 alin. (1-2) din Decizia nr. 187/2006.


Către,

S.C. PRO TV S.A CUI : 2835636
B-dul Pache Protopopescu nr. 109, etaj 1, sector 2
BUCUREŞTI

pentru postul de televiziune ACASĂ TV

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 1062/19.10.2010 privind amendarea cu 12.500 lei a radiodifuzorului S.C. PRO TV S.A. pentru postul de televiziune ACASĂ TV şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune ACASĂ TV cu amendă în cuantum de 12.500 lei, întrucât în ediţiile din 6 şi 10 octombrie 2010 ale emisiunii „Poveştiri adevărate”, difuzate de la ora 17.35, respectiv 18.00, au fost abordate subiecte privind viaţa privată a unor persoane şi au fost prezentate imagini cu conotaţii sexuale, fapte de natură să prejudicieze dezvoltarea psihică şi morală a copiilor.

Potrivit dispoziţiilor legale, difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, minorii nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”.

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.