Decizia nr. 1155 din 25.11.2010

25.11.2010


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. DEŞTEPTAREA S.A.,
pentru postul TV BACĂU

S.C. DEŞTEPTAREA S.A.
Str. Vasile Alecsandri nr. 41
BACĂU Jud. Bacău

pentru postul de televiziune TV BACĂU

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 25 noiembrie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie în baza reclamaţiei înregistrate sub nr. 15267/23.11.2010 cu privire la emisiunea „Deşteptarea de seară”, difuzată de postul TV BACĂU, în data de 22 noiembrie 2010.

Postul de televiziune TV BACĂU aparţine S.C. DEŞTEPTAREA S.A. (licenţă audiovizuală nr. TV 181.4/21.09.1999, decizia de autorizare iniţială nr. 441.0/26.06.2001, reautorizare nr. 441.1-2/12.09.2002 pentru localitatea Bacău).

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. DEŞTEPTAREA S.A. a încălcat prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate :

ART. 71
(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii :
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică ;

În fapt, în data de 22.11.2010 postul TV Bacău a difuzat, în intervalul orar 21.00- 22.30, emisiunea de dezbatere ”Deşteptarea de seară”, moderată de domnul Laurențiu Botin. Ediția s-a desfăşurat sub titlul ”Bacăul este dator vândut la bănci. Cine dă înapoi 60 mil.euro ?”, în cadrul acesteia participând, în calitate de invitați, domnul Petru Munteanu (PD-L) şi domnul Nicolae Zaharia (consilier local PSD).

În emisiune au fost abordate aspecte legate de bursele acordate de Primăria Bacău copiilor cu rezultate deosebite la învățătură, analizându-se o scrisoare semnată de primarul Bacăului, adresată părinților unor elevi, de gradul de îndatorare la bănci a municipalității şi modul în care au fost cheltuiți banii respectivi, de promisiunile din timpul campaniei electorale ale primarului R.Stavarache (PNL), de reabilitarea termică, ajutoarele pentru căldură, debranşarea/ rebranşarea la CET.

Pe parcursul emisiunii atât moderatorul cât şi invitații au criticat activitatea primarului R.Stavarache, invitații emisiunii apreciind că acest individ minte în aşa hal încât îți este ruşine că este primarul oraşului şi că bate câmpii.

Aproape de finalul emisiunii a intervenit în direct, prin telefon, purtătorul de cuvânt al Primăriei, domnul Ionuț Tomescu, care a dorit să exprime un punct de vedere al Primăriei referitor la de subiectele abordate.

Pe parcursul intervenţiei acesta a fost întrerupt în mod repetat şi agresiv de moderatorul emisiunii, o perioadă chiar, vocile celor doi au fost suprapuse, ca în final, legătura telefonică să fie întreruptă din studio. Moderatorul a ținut să precizeze la întreruperea legăturii telefonice : „dvs. nu veți mai interveni în această emisiune ! Să aveți o seară bună ! Haideți că deja sunteți tupeist şi săriți calul...”

Redăm din raportul de monitorizare

L.Botin : … A, domnu’ Tomescu, tot sunteți purtător de cuvânt, nu sunați în direct ? Că sunați de obicei când nu vă convine ceva ! Puneți mâna pe telefon şi explicați-mi şi mie cum e cu celuziul, cu chestiile astea, cu România cu r mic, că de la dvs. a plecat !
....
L.Botin : …Ne-a sunat domnul Tomescu ! Bună seara domnule Tomescu !
Ionuț Tomescu (purtător de cuvânt- Primăria Bacău) : Bună seara domnule Botin !
L.Botin : M-ați sunat să-mi spuneți şi mie cu scrisorica asta ?
I.Tomescu : Nu domnule Botin ! V-am sunat să vă spun cu totul şi cu totul alte lucruri, întrucât…
L.Botin : Dar ştiți despre ce vorbesc ? Despre ce scrisoare vorbesc ?
I.Tomescu : Ştiu despre ce scrisoare vorbiți, ştiu despre tema emisiunii dvs…
L.Botin : …Adresată elevilor cu rezultate meritorii…
I.Tomescu : Aş fi vrut un minimum de respect, ca să mă lăsați să vorbesc ! Nici nu am apucat să spun bună seara !
L.Botin : Bună seara domnule Tomescu !
I.Tomescu : De vreme ce v-am sunat înseamnă că ştiu foarte bine subiectul emisiunii dvs., chiar vă urmăresc din jurul orei 21.30…
L.Botin : A, n-ați prins cu scrisorica, îmi pare rău…
I.Tomescu : Am prins şi cu scrisorica…
L.Botin : Dar, am o întrebare : sincer, cine-a conceput-o ?
I.Tomescu : Nu ştiu la ce vă referiți !
L.Botin : Scrisoarea pe care scrie : Județul Bacău, România, Felicitări, Stimată doamnă/ Stimate domn… Prin această scrisoare am deosebita plăcere să…
I.Tomescu : Mie, din ce-mi citiți deocamdată, mi se pare un gest de eleganță firească, dacă doriți, până la urmă, adresată copiilor…
L.Botin : Jos pălăria ! Dar spuneți-mi şi mie, ce înțelegeți prin fraza asta :… de-ai oferi o recompensă care să-l facă…
I.Tomescu : Domnule Botin !...
L.Batin : …să înțeleagă ce ani direct mod că şi prin învățătură se pot câştiga bani.
I.Tomescu : Domnule Botin !...
L.Botin : Ce înțelegeți prin România scris cu r mic ?
I.Tomescu : Dle. Botin !...
L.Botin : Dar cuvântul celuzi îl cunoaşteți ?
I.Tomescu : Dle. Botin !...
L.Botin : Da domnule Tomescu !
I.Tomescu : Dle Botin ! Îmi puneți 10 întrebări în 10 secunde !
L.Botin : Nu prea mai am timp. Ați sunat special la sfârşitul emisiunii !...
I.Tomescu : Nu este problema mea…
L.Botin : …ca să nu zic cu scrisorica asta. Dar, cu permisiunea regiei am să prelungesc nițel emisiunea !
I.Tomescu : Nu este problema mea dacă nu aveți dvs. timp. Problema mea este legată de faptul că în mod normal, dacă discutați despre Primărie, ar fi trebuit să adresați o invitație şi unui reprezentant al Primăriei Bacău. Am înțeles că ați adresat o invitație unui consilier local aparținând unui alt partid politic decât reprezentanții celor două partide politice pe care îi aveți invitați în studio…

Analizând emisiunea, membrii Consiliului au constatat că modul în care s-a desfăşurat aceasta, cu precădere atitudinea moderatorului nu a fost de natură să asigure respectarea principiilor echilibrului şi imparţialităţii informaţiei aduse în atenţia publicului, întrucât, purtătorul de cuvânt al Primăriei nu a avut posibilitatea efectivă de a exprima un punct de vedere referitor la chestiunile aflate în dezbatere.

Astfel, membrii Consiliului au apreciat că atitudinea agresivă a moderatorului, care a întrerupt frecvent lămuririle pe care reprezentantul primăriei dorea să le exprime ca punct de vedere referitor la subiectele dezbătute, a condus la un dezechilibru flagrant al opiniilor exprimate în cadrul emisiunii şi nu au permis publicului telespectator să-şi formeze în mod liber propria opinie cu privire la subiectele discutate.

Faţă de aspectele învederate prin sesizare şi modul în care s-a desfăşurat emisiunea, membrii Consiliului au apreciat că radiodifuzorul a încălcat principiile imparţialităţii şi echilibrului informaţiei, prevăzute la art. 71 din Codul Audiovizualului, la respectarea cărora era obligat.

Dispoziţiile invocate presupun ca radiodifuzorul să obţină şi să prezinte informaţii echilibrate şi o pluralitate de puncte de vedere cu privire la problemele puse în dezbatere anterior difuzării emisiunii, la momentul în care realizează documentarea, ori chiar în timpul difuzării prin acordarea posibilităţii efective de exprimare a opiniilor pro şi contra, tuturor părţilor implicate.

Faţă de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare, ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. DEŞTEPTAREA S.A. pentru postul de televiziune TV BACĂU şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune TV BACĂU cu somaţie publică, întrucât atitudinea moderatorului emisiunii „Deşteptarea de seară”, difuzată în 22 noiembrie 2010, nu a permis purtătorului de cuvânt al Primăriei să exprime opiniile şi lămuririle cu privire la subiectele discutate, fapt ce a condus la un dezechilibru al punctelor de vedere exprimate şi a afectat posibilitatea publicului telespectator de a-şi forma în mod liber propria opinie”.

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.