Decizia nr. 1159 din 25.11.2010

25.11.2010


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. TORO MEDIA S.R.L.
cu sediul în PETROŞANI, Str. George Enescu nr. 2, ap. 1, jud. Hunedoara
CUI 26724783

pentru localităţile Sântandrei şi Boşorod, judeţul Hunedoara

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 25 noiembrie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei nr. 13471/14.10.2010, cu privire la reţelele de comunicaţii electronice din localităţile Sântandrei şi Boşorod, judeţul Hunedoara, aparţinând S.C. TORO MEDIA S.R.L.

Distribuitorul de servicii S.C. TORO MEDIA S.R.L. deţine următoarele avize de retransmisie :

- nr. A7198/27.05.2010, Anexa din 27.05.2010 pentru localitatea Sântandrei, judeţul Hunedoara ;
- nr. A7197/27.05.2010, Anexa din 27.05.2010 pentru localitatea Boşorod, judeţul Hunedoara ;

Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că distribuitorul de servicii S.C. TORO MEDIA S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.

În urma controalelor efectuate de inspectorul CNA în reţeaua de comunicaţii electronice aparţinând S.C. TORO MEDIA S.R.L., s-au constatat următoarele :

- în 26 octombrie 2010, în localitatea Sântandrei, judeţul Hunedoara, erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, următoarele programe : SPORT.RO, ACASĂ TV, PRO CINEMA, B1 TV, ANIMAL PLANET, TARAF TV, UTV, ETNO TV, ALFA&OMEGA TV, NEPTUN TV, NATIONAL GEOGRAPHIC şi DISCOVERY, iar programele TVR INFO, TVR INTERNAŢIONAL, TVR TIMIŞOARA, TV5, KISS TV, MYNELE TV, PARTY TV, THE MONEY CHANNEL, TVT şi WEST TV, deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu era retransmise.
- în 26 octombrie 2010, în localitatea Boşorod, judeţul Hunedoara, erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, programele : SPORT.RO, ACASĂ TV, PRO CINEMA, TARAF TV, DA VINCI LEARNING, DIGI SPORT PLUS, AXN, ETNO TV, DIGI SPORT, NEPTUN TV şi DISCOVERY CHANNEL, iar programele TVR INFO, TVR INTERNAŢIONAL, TVR TIMIŞOARA, TV5, KISS TV, MYNELE TV, PARTY TV, THE MONEY CHANNEL, TVT , WEST TV, ANTENA 3 şi UNIVERSAL CHANNEL, deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu erau retransmise.

La acelaşi control efectuat s-a mai constatat că distribuitorul de servicii S.C. TORO MEDIA S.R.L. a încălcat şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât, în localităţile Sântandrei şi Boşorod, judeţul Hunedoara, nu retransmite programele TVR Timişoara, TVR INFO şi TV5, deşi sunt înscrise în structura de servicii de programe aprobată de Consiliu pentru aceste localităţi.

Potrivit prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice au obligaţia de a include în ofertă şi de a retransmite programele Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România (aşa cum sunt programele TVR Timişoara, TVR INFO), precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte (aşa cum este programul TV5).

Având în vedere că, anterior, S.C. TORO MEDIA S.R.L. a mai fost sancţionată pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale, aspect care demonstrează că sancţiunea nu şi-a realizat scopul preventiv, distribuitorul de servicii ignorând în continuare aceste dispoziţii, Consiliul a propus amendarea acestuia cu suma de 10.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Distribuitorul de servicii S.C. TORO MEDIA S.R.L., având avizele de retransmisie : nr. A7198/27.05.2010, Anexa din 27.05.2010 pentru localitatea Sântandrei, judeţul Hunedoara ; nr. A7197/27.05.2010, Anexa din 27.05.2010 pentru localitatea Boşorod, judeţul Hunedoara, se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) şi 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


Către,

S.C. TORO MEDIA S.R.L.
cu sediul în PETROŞANI, Str. George Enescu nr. 2, ap. 1, jud. Hunedoara
CUI 26724783

pentru localităţile Sântandrei şi Boşorod, judeţul Hunedoara

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 1159/25.11.2010 privind amendarea cu 10.000 lei a radiodifuzorului S.C. TORO MEDIA S.R.L. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţelele de comunicaţii electronice din localităţile Sântandrei şi Boşorod, judeţul Hunedoara, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. TORO MEDIA S.R.L. cu amendă în cuantum de 10.000 lei, întrucât în reţelele de comunicaţii electronice din localităţile Sântandrei şi Boşorod, judeţul Hunedoara, a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a obţine acordul CNA, privind modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise, fapte ce contravin prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului.

De asemenea, societatea a fost sancţionată şi pentru încălcarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului, întrucât nu retransmite programele Societăţii Române de Televiziune (TVR Timişoara şi TVR INFO), precum şi programul TV 5 a cărui obligativitate de retransmitere este stabilită prin acord internaţional.”