Decizia nr. 194 din 21.01.2010
21.01.2010

privind somarea SOCIETAŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE
Calea Dorobanţi nr. 191, sector 1, Bucureşti
pentru postul de televiziune TVR 1
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 21 ianuarie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare privind ediţiile emisiunii informative „Telejurnal”, difuzate în zilele de 16, 17 şi 18 ianuarie 2010, începând cu ora 20.00, de postul de televiziune TVR 1.
Postul TVR 1 aparţine SOCIETĂŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE (licenţa audiovizuală nr. TV 340/03.11.2005 şi Decizia de autorizare nr. 1268.0/15.03.2007).
În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrărilor cu ediţiile emisiunii respective, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE a încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. b) raportate la cele ale art. 27 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. b), în intervalul orar 06.00 - 22.00 nu pot fi difuzate emisiuni care conţin demonstraţii sau detalii importante privind tehnici criminale.
Conform art. 27 alin. (1), programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a copiilor şi vizionării în familie.
În fapt, postul de televiziune TVR 1 a difuzat, în cadrul ediţiilor emisiunii informative „Telejurnal” din zilele de 16, 17 şi 18 ianuarie 2010, ştiri ce au conţinut detalii privind modul de comitere a unor crime.
Membrii Consiliului au constatat că aceste ştiri, difuzate în prime time, de la ora 20.00, în cea mai importantă ediţie informativă a postului TVR 1, a conţinut detalii importante privind tehnici criminale, în afara intervalului orar pentru care legiuitorul a prevăzut o astfel de posibilitate, respectiv 22.00 - 06.00.
Astfel, în ediţia din 16 ianuarie 2010 a emisiunii « Telejurnal », difuzată de la ora 20.00, a fost transmisă, sub titlul : „Omorâţi cu cruzime”, o ştire referitoare la « cazul Băhăian », în cadrul căreia au fost prezentat, cu amănunte, modul în care victimele au fost ucise.
Redăm fragmente din raportul de monitorizare :
Voce din off : « Două dintre cele opt persoane reţinute la Constanţa au fost audiate toată noaptea. În paralel poliţiştii au găsit cadavrele a două dintre victime în localitatea Cerchezu din judeţul Constanţa. Erau ascunse într-o groapă adâncă de doi metri şi jumătate. Peste mormânt infractorii turnaseră un strat gros de beton. Specialiştii spun că cei doi bărbaţi fuseseră omorâţi în urmă cu un an şi jumătate. Un alt cadavru a fost găsit în Constanţa în noaptea de joi spre vineri. Victima a fost ucisă cu lovituri repetate, în cap, cu un ciocan. Membrii grupării au recunoscut toate aceste asasinate inclusiv uciderea în urmă cu trei ani a unei alte persoane aruncate ulterior în Dunăre de pe podul Cernavodă. Au fost prezentate câteva imagini de la descoperirea locurilor în care victimele au fost îngropate cu precizarea : Poliţia Română DIICOT. »
Într-o altă ediţie a emisiunii informative « Telejurnal », cea din 17 ianuarie 2010, ediţia de la ora 20.00, a fost prezentată o altă ştire (sub titlul « Cercetaţi după gratii ») despre « cazul Băhăian », în care a fost descris modul în care au fost ucise unele dintre victime.
Redăm din raportul de monitorizare :
« Voce off : Procurorii DIICOT au dovezi că Sergiu Băhăian şi Valentin Şlepac au iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat la care au aderat şapte persoane . (...) Patru dintre membrii grupului au fost omorâţi cu cruzime pentru că au ridicat pretenţii la împărţirea prăzii şi ca să nu divulge modul de acţiune. Aceştia au fost ucişi de Şlepac şi Grigoraş într-un interval de trei ani. Victimele au fost îngropate de vii sau aruncate în haznale sau în Dunăre după ce au fost lovite cu ciocanul. Cele relatate au fost ilustrate cu imagini din curtea în care au fost descoperite gropile. »
De asemenea, în ediţia din 18 ianuarie 2010 a emisiunii « Telejurnal », difuzată de la ora 20.00, postul TVR 1 a difuzat, sub titlurile : « Crime comandate » şi « Execuţie în stil mafiot », două ştiri referitoare tot la « cazul Băhăian ». În cadrul uneia dintre ele s-a afirmat, între altele, următoarele :
„Mâine urmează să fie deshumat şi cadavrul unui bărbat aruncat în Dunăre la Cernavodă după ce a fost sedat şi îmbătat.”
Analizând modul în care postul de televiziune TVR 1 a prezentat, în zilele de 16, 17 şi 18 ianuarie 2010, ştirile referitoare la « cazul Băhăian », membrii Consiliului au constatat că difuzarea, în cadrul respectivelor ediţii ale emisiunii „Telejurnal”, a unor informaţii amănunţite referitoare la modul în care au fost ucise victimele au fost de natură să afecteze dezvoltarea mentală şi morală a copiilor.
Ca regulă de protecţie a minorilor, legiuitorul a instituit, la art. 15 din Codul audiovizualului, norme obligatorii pentru radiodifuzori referitoare la intervalul orar de difuzare a unor programe audiovizuale, precum emisiunile ce conţin detalii importante privind tehnici criminale.
Astfel, la alin. (2) lit. b) a art. 15 din Decizia nr. 187/2006, legiuitorul a prevăzut că, în intervalul orar 06.00 - 22.00, nu pot fi difuzate emisiuni care conţin demonstraţii sau detalii importante astfel de tehnici. Membrii Consiliului au constatat că, în cadrul ştirilor cu privire la « cazul Băhăian », difuzate în zilele de 16, 17 şi 18 ianuarie 2010 de postul TVR 1, au fost oferite detalii privind tehnici criminale, la o oră la care copiii au acces neîngrădit la programele de televiziune (respectiv de la ora 20.00), fapt ce contravine prevederilor invocate.
Difuzarea unor ştiri cu un astfel de conţinut, la o oră accesibilă minorilor, a încălcat principiul interesului superior al copilului, principiu statuat de întreaga legislaţie privitoare la drepturile acestuia, din care, o parte importantă o constituie legislaţia audiovizuală ce protejează aceste drepturi.
O altă obligaţie instituită în sarcina radiodifuzorilor este şi aceea de a lua toate măsurile legale, astfel încât programele de ştiri şi de actualităţi să se supună cerinţelor de protecţie a copiilor şi a vizionării în familie.
Consiliul a constatat că, prin prezentarea ştirilor respective, radiodifuzorul nu a ţinut cont de obligaţia instituită în sarcina sa şi nu a asigurat, în cadrul programelor audiovizuale difuzate, o protecţie reală a copiilor, care sunt lipsiţi de maturitate, au un discernământ redus şi nu au capacitatea reprezentării faptelor şi consecinţelor ce decurg din acestea, precum şi gravitatea unor astfel de fapte.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 162 alin. (2) din Decizia 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute la art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice SOCIETĂŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE pentru postul de televiziune TVR 1 şi dispune intrarea deîndată în legalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
« Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul TVR 1 cu somaţie publică, întrucât în cadrul ediţiilor din 16, 17 şi 18 ianuarie 2010 ale emisiunii informative »Telejurnal« , de la ora 20.00, în contextul prezentării »cazului Băhăian", au fost difuzate detalii privind tehnici criminale.
Potrivit legislaţiei audiovizuale, în intervalul orar 06.00 - 22.00 nu pot fi difuzate emisiuni care conţin demonstraţii sau detalii importante privind tehnici criminale.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.