Decizia nr. 620 din 24.06.2010
24.06.2010
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 24 iunie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a reanalizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare (în baza reclamaţiilor înregistrate sub nr. 7171/26.05.2010, 7172/26.05.2010 şi 7268/28.05.2010) cu privire la un spot publicitar pentru săptămânalul „Academia Caţavencu”, difuzat de postul de televiziune REALITATEA TV, luând act şi de punctele de vedere exprimate, la cererea CNA, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin adresa nr. 7798/07.06.2010, şi de Consiliul Român pentru Publicitate (RAC), prin adresa nr. 8677/24.06.2010.
Potrivit raportului de monitorizare, în intervalul 25-28 mai 2010, în cadrul unora dintre calupurile de publicitate comercială difuzate de postul de televiziune REALITATEA TV, a fost transmis un spot publicitar pentru publicaţia „Academia Caţavencu”.
Spotul a avut următorul conţinut :
"Pe ecran se succed imagini în care apar reprezentări istorice cu oraşe medievale în flăcări, lupte, cotropiri şi imagini din prezent, Marko Bela la Cotroceni şi Kelemen Hunor la depunerea jurământului ca ministru, imagini peste care a fost suprapus următorul mesaj :
Voce din off : (Text : Academia Caţavencu prezintă) În secolul IX, ungurii au năvălit în Europa prin zona Munţilor Urali. Organizaţi în hoarde şi folosind o tactică de luptă specifică popoarelor de stepă, aceşti cotropitori au ştiut să-i îngrozească pe contemporani şi să obţină multe victorii asupra lor. Ultima victorie datează din teribilul an 2010 când ungurii au reuşit să domine un popor leneş din Sud-Estul Europei care le-a predat fără luptă Ministerul Culturii. Cultura sub ocupaţie maghiară. Citeşte miercuri în « Academia Caţavencu. »
Revizionând spotul publicitar, membrii Consiliului au constatat că acesta încalcă dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. e) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit acestor prevederi, comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte mai multe condiţii, între care şi cea referitoare la faptul că acestea nu trebuie să aducă ofensă convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor şi radioascultătorilor.
Membrii Consiliului au apreciat că mesajul spotului este ofensator la adresa convingerilor politice ale telespectatorilor, întrucât se desprinde ideea că societatea românească este formată din români leneşi şi cotropitori unguri.
Astfel, spotul induce, în mod tendenţios, un mesaj negativ referitor la minoritatea maghiară şi la reprezentanţii acesteia, care ar fi „cotropitori”, şi care, aşa cum spotul lasă să se înţeleagă, nu ar avea acces la funcţii de conducere în statul român, decât în urma dominării unui "popor leneş”, respectiv poporul român.
Consiliul a apreciat că o astfel de distincţie este ofensatoare pentru ambele categorii de cetăţeni, construcţia mesajului bazându-se pe prejudecăţi şi stereotipuri negative, de natură a da naştere unor efecte discriminatorii care să conducă la prejudicierea demnităţii membrilor comunităţilor română şi maghiară.
Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au constatat că spotul încalcă reglementările în vigoare, reglementări potrivit cărora, comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu aducă ofensă convingerilor politice ale telespectatorilor.
Pentru aceste considerente, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune, în temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului, intrarea în legalitate în privinţa acestui spot publicitar.