Comunicat de presă

21.01.2010


envoyer l'article par mail title=

Întruniţi în şedinţa publică din data de 21.01.2010, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis să sancţioneze, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, următoarele posturi :

TVR 1, ANTENA 1, ANTENA 3, PRO TV, PRIMA TV, NAŢIONAL TV, REALITATEA TV somaţie publică . În cadrul emisiunilor de ştiri şi de dezbateri ce au avut ca subiect cazul Băhăian, difuzate în perioada 17 – 20.01.2010, radiodifuzorii au prezentat acest caz şocant dând foarte multe detalii privind tehnicile criminale. Astfel, au fost încălcate prevederile art. 15, alin. 2, lit. b din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora : în intervalul orar 6,00 - 22,00 nu pot fi difuzate emisiuni care conţin demonstraţii sau detalii importante privind tehnici criminale.

Membrii Consiliului au decis să fie monitorizate pe aceeaşi temă şi posturile de televiziune Kanal D, OTV şi B1 TV . În cazul în care se va constata că aceste posturi au încălcat prevederile articolului mai sus-menţionat, va fi luată aceeaşi măsură de sancţionare.

Somaţie publică societăţii comerciale S.C. SET-UP MEDIA S.R.L. pentru postul de televiziune Goodlife Channel . Au fost încălcate prevederile art. 57, alin. 1, lit. B din Legea Audiovizualului nr. 502/2002.

Decizie de somare cu intrare în legalitate pentru posturile de televiziune care difuzează spotul publicitar pentru „www.bonitate.ro” . Nu au fost respectate dispoziţiile art. 15 (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual potrivit cărora în intervalul orar 6,00 - 20,00 radiodifuzorii nu pot difuza anunţuri promoţionale care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente ce pot afecta copiii.

Membrii Consiliului au aprobat solicitarea de licenţă audiovizuală prin reţele de telecomunicaţii societăţilor : S.C. Atlas Media S.R.L. Cluj-Napoca pentru postul Atlas TV Cluj şi S.C. Total Media Radio TV S.R.L. pentru postul Studioul de televiziune TVT Vaslui .

Serviciul Comunicare şi Relaţii cu Publicul
Şef Serviciu